Cum se vede Roșia Montană de la firul ierbii

Despre Roșia Montană nu știam mare lucru, înainte de protestele care au făcut-o faimoasă acum câțiva ani. Aveam în minte peisajele clasice cu cariera, care au circulat în acea perioadă, în rest eram curioasă care e situația la fața locului. Denumirea așezării provine de la râul Roșia, ale cărui ape erau roșiatice din cauza minereurilor…

Cu gălușca prin Apuseni. Sau cum am depășit prima febră

Noi am fost obișnuiți până acum cu concedii lungi și active, de obicei cu puține bagaje și pe două roți.  Anul acesta însă, când am pus pe hârtie traseul de vacanță, ne-am dat seama că plănuiam să facem mai mult de 1400 km cu mașina. Ne-am întrebat pentru o secundă dacă nu cumva e prea mult pentru pitica…

Moeciu, o gură de aer proaspăt

Îmi doresc pentru Em o copilărie în mijlocul naturii, într-o curte mare și verde în care să alerge nestingherită. Să fie înconjurată de tot felul de animale, mâțe pe care să le tragă de coadă, câini pentru care să fure mâncare de pe masă, văcuțe de la care să bea lapte proaspăt muls și găini prin ale căror…

Prima aventură

Iată că au trecut ca în zbor primele 6 luni de când a apărut Em. E ciudat să fii părinte– pe de-o parte te bucuri de fiecare realizare pe care o are – când începe să gângurească, când stă prima dată în fund, când începe să mănânce mâncare solidă. Pe de altă parte, simți ca…